...Pe moment

"Ce contrast neplăcut este între inteligenţa radiantă a copilului şi mentalitatea fragilă a adultului mediu." Sigmund Freud

De dragul scrisului fara sens, va impart urmatoarele ganduri. Cum sunt aceste ganduri ? N-am nici cea mai vaga idee, pentru ca voi scrie doar ce am in cap pe moment. Altfel spus, vreau sa dau frau imaginatie si aberatiei fara limite. Cu dragoste va urez, Enjoy !

(Ca orice gand, icepem cu... ) HMMM ! Daca stau si ma gandesc bine, n-am nici cea mai vaga idee despre ce pot abera. N-am imaginatie... HMmm (...loading...) De ce ?

Daca stau si imi aduc aminte, mereu am avut o imaginatie buna, chiar bogata si perversa ( HEHE), dar acum de ce nu imi imaginez ? Sa nu fiu inteles gresit, va rog, ca la maimute cu sabii laser dansand prin cluburile somaleze cu bling bling si curve de 5 stele luate din Uganda, ma pot gandi fara probleme. Totusi, nu pot gasi ceva in cap, ceva sa fie “genial”, ceva extraordinar, astfel incat sa arunce lenjeria intima de pe fete si pe baieti sa-i puna in fund (cur adica).

Am epuizat viata adolescentilor, am aberat despre toate sentimentele acestor si totusi nu-i mare lucru, caci sunt doar niste fiinte triste ajunse la pubertate, deci nimic interesant, dar se pare ca da bine.

Filozofie ? Sa incerc sa gandesc la fericire, la sensul vietii si asa mai departe ? Asta ar fi frumos, dar nu da bine, deoarece nu pot fi urmarit de toti... si, sincer, ar fi cam plictisitor.

In finala mea incercare de a gasi ceva ce nu este inutil, observ ca relativitatea existentei si a gandirii mele este in floare si ca nu ma pot gandi la ceva cu adevarat interesant, doar aberatii inutile peste aberatii inutile...

Si atunci...

Mi-a picat fisa...

ASTA E ! De ce nu gandim ?! De ce nu pot gandi cu adevart ?! De ce nu putem evolua ?! DE CE ? DE CE ?

Intrebarea exista, exista, oare, si raspuns ? DA

Stiu acum de ce nu pot gandi concret si nu este din cauza faptului ca nu pot, ci nu vreau...NU VREM !

OK, voi incerca sa explic acum. Se pare, ca in ultimele minute (cat am scris) am observat ca nu-mi pot imagina din cauza lipsei de inspiratie. Asa ca intreb : De unde vine inspiratia ? Majoritatea vor raspunde simplu : din ceea ce te impresioneaza. Acum va intreb, ce va impresioneaza ? ... Mai exista ceva ce va impresioneaza ? Mai exista curiozitatea puerila ce va face sa cautati raspunsuri ? NU.

Acum sa ramific problema : de ce dispare curiozitatea ? Se pare ca dispare odata cu varsta, cu cat inaintam in ani, cu atat avem raspunsuri la intrebarile copilariei. Ce s-a intamplat ? Cand eram copii intrebam despre orice, iar cand suntem adulti, unde dispar aceste intrebari ? Avem raspunsurile unor intrebari ce ne-au framantat copilaria, dar acum cand suntem adulit, suntem incruntati si ne gandim mai profund si, cel mai important, avem raspunsuri, unde au disparut intrebarile ?

De ce atunci cand cresti uiti, ce ti s-a parut o vreme, lumea intreaga ? De ce simpla intrebare este uitata si inlocuita cu banalul si cu lipsa de a fi impresionat ? De ce cand cunoastem pe cineva ne asteptam sa fie o persona banal si monotona ?

Si in final : De ce dracului devenim mai prosti cand crestem ?

Ma inclin cu respect si stima, Mr.K’